Book Description | Motto: Poemele, proza, citatele pe care le ofer poartă amprenta sufletului meu, experiența mea de viață, dar și aspirația mea spre lumină și bunătate. (Maria TONU) Zilele acestea am primit manuscrisul scriitoarei/poetei Maria TONU: „Cerc VIRTUOS. Maxime." Mi-am zis: Ce sunt maximele? - Sunt cuvinte celebre! Sunt enunțuri concrete! Sunt vorbe cu tâlc! Sunt gânduri celebre! Sunt îndemnuri profunde! Sunt viziuni clare! Sunt vorbe înțelepte! De toate acestea mereu am fost și sunt fascinată! La întrebarea Mariei TONU: - Cum ți-au părut maximele/citatele mele? - I-am răspuns simplu: Sunt sufletul meu! Le ador! Intuiesc că fiecare om în viața are ca reper o frază celebră sau un cuvânt spus la locul lui! În activitatea mea profesională am avut ca indicator maxima: „A crea! Este mare plăcere; a reuși este marele triumf." (V. Alecsandri) Am citit cu interes și cu creionul în mână manuscrisul. Citind textul m-am gândit la celebrele cuvinte ale patriarhului culturii române Nicolae IORGA: „Cea mai bună filozofie e a acțiunii." Am zis: „Scriitoarea Maria TONU e Omul acțiunii!" Adevărul fiind stipulat în biografia sa literară. Deoarece merge vorba despre maxime cred că Mariei TONU i se potrivesc și următoarele cuvinte celebre: „Viața poate fi înțeleasă numai privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte." (Kirkegaard) Acest imbold „privind înainte" o face puternică și insistentă, creativă și prodigioasă! Maria TONU și-a înșirat acest șirag de mărgăritare - maximele conform alfabetului. Analizând atent și cu diligență, am descoperit și alte tipuri de clasificări, care te îndeamnă la studiu, care te îndeamnă a vedea profunzimea gândirii autoarei, precum: credința și divinitatea, dragostea, cartea, fericirea, echilibrul sufletesc, copiii, patria etc. Maria TONU este basarabeanca - albinuță care lucrează cu spor de zori și până-n noapte pe alt continent. Confirmarea o găsim în maxima ei..., care i se potrivește și o caracterizează sută la sută: „Albina este gospodina cea mai bună, are întotdeauna masa plină, casa curată și parfumată!" (Maria TONU) |
About the Author | Maria TONU este și femeia inteligentă! O femeie inteligentă are și multe calități...farmecul bunătății și inspirației intelectuale te face să te întorci mereu la cuvintele sale celebre, în care, de multe ori, ne regăsim...Acest deziderat „ne regăsim" cheamă la studiu, la cercetare, la cunoaștere...În următorul citat vedem acest adevăr confirmat de autoare: „Ce știm, ce vedem, ce simțim, ce credem este piramida vieții noastre." Desigur, piramida vieții este o valoare spre care fiecare trebuie să tindă. Această piramidă a vieții este un trofeu pentru Maria TONU. Consider că scriitoarea a ajuns în vârful ei! Scrisul pentru ea este o stare a sufletului...Stare fulminantă cu roade bogate și motivate... |